In mijlocul Paradisului

Posted in Proza with tags , , , , on 04/02/2014 by Ellie

In mijlocul Paradisului am uitat tot. Am uitat si de mine, si de tine, si de toate iubirile si urile noastre inutile si indispensabile. Am crezut tot timpul, ca undeva, la capatul drumului, cand se va sfarsi viata de pe Pamant, tot ce am acumulat cat am stat acolo, tot bagajul emotional se va edifica intr-o corola de minuni ale sufletului pe care o voi purta cu mandrie pe aleile Paradisului, pe principiul ‘Nah, ca am facut-o si pe asta, ia priviti, priviti la mine, ce viata emotionala incarcata am avut ! Ia priviti, ce bogat este bagajul meu de sentimente si trairi !’

Cumva, credeam in mod stupid ca toate trairile din cursul unei vieti, mai mult sau mai putin furtunoase, se vor constitui in lectii invatate si care aduc….un fel de premiu ?! Acum insa realizez ca ‘premiul’ este insasi aceasta dulce UITARE. In uitare sta Fericirea, invaluita de calda si placuta lipsa de memorie si minunata reformatare. Reformatare a cui, a mintii ? Dar mintea nu mai foloseste la nimic aici ; totul se rasfrange la nivel de inima, la nivel de suflet. Chiar asa, oare mai avem …inima, fiinte spirituale fiind acum, aici, pe aleile Paradisului ?

Iata, privesc acum cerul albastru ; exact ca in diminetile cu soare de pe Pamant. Vad si niste nori albi si dungi albe nesfarsite, purtate de vant sau de mana Domnului. Oare sunt urme de avioane ? trec si pe aici avioane ? si daca da, incotro se duc ?

Imagine

Am uitat tot si nu mi-e dor de nimic. Poate doar de Dumnezeu. As vrea sa-l cunosc si sa-l recunosc, macar aici. Daca nu aici, atunci unde ? O intreaga tufa de bujori albi cu parfum puternic de inghetata imi iese in cale. Ma opresc. Nu ma plictisesc niciodata de atatea flori cate rasar in calea mea, in jurul meu.

In rest, am uitat tot. Si nume, si persoane. Amintirile din copilarie n-au disparut totusi ; ele sunt vii, ele au ramas. Restul vietii insa, se pierde intr-o dulce armonie, nu stiu daca e de bine sau de rau, nu stiu daca mi-am invatat lectiile pentru care am fost pe pamant sau pur si simplu nu mai imi pasa si mi se pare acum ca tot restul nu mai conteaza. Nu mai conteaza. Nici iubirile intense precum ziceam, nici obsesiile, nici durerile, nici noptile nedormite de la prea multe ganduri si frici si pasiuni neinfrante, nici atacurile de panica, nimic. Doar linistea…Pacea din suflet este acum implacabila. Mai sunt, da, mai sunt si bucuriile acelea ‘in surdina’, pe care doar sufletul impacat le poate intelege. Acele satisfactii spirituale prea greu de descris in vocabularul meu limitat si pe care le pastrez la nivel de suflet, nu in inima.
Acesta este comoara din Ceruri! striga undeva intr-un colt al mintii mele o voce interioara. Vocea mea,care impletea ganduri dintr-un fir nesfarsit, cand eram pe pamant.

pfingstrose-077a98a6-e91f-4301-845d-c79f79d02f63

‘We learn so little from peace’, spunea un scriitor mai demult. We learn so little from peace. Si totusi, daca ne-am reintalni aici pe aleile Paradisului, ne-am recunoaste oare? Ai stii cine sunt, as stii cine esti ?
Adevarul este ca nici eu nu mai stiu nimic despre mine. Doar amintirile de la inceputul vietii pe Pamant le mai am, doar copilaria mea ma mai defineste. Restul nu mai reprezinta mare lucru pentru mine acum. Asa ca daca vreodata o sa ne intersectam cararile aici, pe aceste drumuri minunate presarate cu toate florile primaverilor mele iubite si inmiresmate, sa nu-mi pui intrebari, te rog, sa nu ma intrebi prea multe… Oricum, tu nici nu ai face asta vreodata, nu iti place sa pui intrebari. Doar eu eram intr-o permanenta cautare de raspunsuri. Dar nici sa nu te superi pe mine daca doar o sa-ti zambesc, te salut politcos si apoi imi vad de drum, mai departe. Poate ca o sa si zbor, apropo ar trebui sa fie ingeri pe aici, de ce nu au aripi, de ce nu zboara ? revenind la ale noastre, tu sa-mi zambesti, sa ma iei de mana si sa imi arati locuri minunate de aici pe care eu nu le cunosc.

Ma bucur ca cerul este la fel de albastru cum il stiam, si aici. Sunt impacata ca ranile si fricile nu au lasat cicatrici, vezi, ti-am spus ca sufletul se vindeca de orice, numai mintea este cea care poate ramane cu sechele, cu fisuri pe ici pe colo, dar e bine ca mintea nu prea are multe de zis aici.
E bine ca am uitat totul, e bine ca, poate atunci cand ne vom reintalni, tu vei stii mai multe decat mine, vei fi invatat mai multe decat am putut eu sa acumulez in bagajul meu de trairi si imi vei impartasi cate putin din intelepciunea ta. Iar eu te voi asculta, pentru ca oricum, ce a fost inainte de tine, am uitat tot. Doar copilaria mea ma mai cunoaste si recunoaste si defineste, in mijlocul paradisului.
Imagine

To the Moon and back

Posted in Poezie with tags , , , , , , , , , on 22/10/2010 by Ellie

astronautThis voyage, my Love,

is not an ordinary trip

to the Moon and back.

This voyage, my Love,

will take me back in Time

‘cause I’m about to travel

at the very beginning of my life,

and far into the future,

at the core of my own resurrection.

Stay close to me, my Love,

and hold my hand

as if it were forever.

So take this rainbow

as a symbol of the vows

we secretely keep in our hearts

Take these stars

as memories

for the nights we should have spent together.

And I…..

I will take the morning sun

so I can always remember

the light and gentelness in your smile.

Stay close to me, my Love,

and hold my hand

as if it were forever.

And should I ever lose myself

on the alleys of paradise,

If I ever lose myself and never find the way back

You should know, my Love,

that in my heart

I will never let you go.

Fluviul

Posted in Poezie with tags , , , , , on 07/08/2010 by Ellie

fluviuMotto : „Un rau iesea din Eden”

Privesc linistita Fluviul.

E atat de calm, e atata pace…..

A fost o vreme cand apele sale revarsate

au naruit totul in calea lor

mi-au distrus templele ratiunii,

au spulberat digurile unor vise perfecte

si plina de noroi mi-a fost suferinta.

Dar e atat de multa liniste acum

incat

daca nu l-as vedea acolo in subconstientul adormit,

as crede ca acest suvoi de fapt nu a existat niciodata.

Iar daca vreodata am iubit mai presus de puterile mele

si dincolo de mine insami,

pline de pietris mi-au fost trairile

caci Fluviul cand se revarsa

nu cruta pe nimeni si nimic in calea lui.

Acum privesc linsitita raul ce iesea din Eden.

Si veghez.

Am grija ca suvoiul sa nu-si mai iasa din albie niciodata.

A trecut atata timp

Posted in Poezie with tags , , , , , , on 08/06/2010 by Ellie

A trecut atata timp

de cand nu mai stiu sa privesc catre stele

A trecut atata timp

de cand drumurile noastre nu se mai intalnesc

nici macar in vise.

Ne-am instrainat unul de altul.

Nu-mi mai aduc aminte nici cand

si unde te-am cunoscut

dar stiu ca-n suflet dorul nu se stinge.

Iar greselile mele sunt ziduri care ma despart de tine.

ei le numesc pacate

dar eu le spun rataciri.

Din clipa in care te-am cunoscut

am stiut ca viata mea nu va mai fi la fel.

dar cum sa ma intorc acum la tine strigand in gura mare

ca eu sunt ateul

ce inca mai cauta raspunsuri

incercand sa cuprind in cuvinte eternitatea

si necuprinsul ?

A trecut atata timp…………

si ma cuprinde teama

ca n-am sa te mai intalnesc niciodata

Eu sunt Toma

si ma doare necredinta mea.

Ma transform in piatra.

Povestea Ploii

Posted in Poezie with tags , , , , , , , , , on 14/03/2010 by Ellie

Ascult povestea ploii

Cu apa ce curge din cer

Si-alearga si fuge si-ascunde

Acelasi gand efemer.

Si plansul se contopeste

Cu tanguirea fenomenului de cristal

Si fara sa stiu, Timpul se opreste

O clipa … Sa admire o secunda eterna

Din mitul meu ancestral.

Si fara sa stiu, durerea dispare

In torentii de apa rasuciti si grabiti,

Tacerea incearca sa fie stapana

Si sa-mi alinte o clipa obrajii osteniti.

Dar eu strang din ochi cu putere

Si-mi pare ca o lume in min’ se sfarseste,

Se intoarce in mine o durere….

Iar ploaia se inteteste !

Siroaie de lacrimi curg navalnic la vale

Se pierd in nisipuri si alearga in lume

Le cheama la margini albastra mare,

Fara de tinta si scop anume.

Dar Fluviul se varsa in Ocean,

Picatura de apa devine iar nor

Si drama inceteaza o clipa, un an,

Desi simt ca voi asculta iarasi

Povestea ploii de dor.

O stea

Posted in Poezie with tags , , on 14/03/2010 by Ellie

Racoarea serii s-a lasat

Iar tu rasai in pripa

Sclipesti usor ca o aripa

Ce-a obosit

Si s-a oprit

Pe cerul instelat.

De ce taci si incet te legeni,

Printre ramuri, printre cetini ?

Divin stralucesti

Dulce-mi zambesti

Apoi plangi

Si te stingi.

Dar mergi mai departe,

Pe drumul tau !

Chiar daca aici tu nu mai esti

Vei lumina corpuri ceresti

La nesfarsit, ducand mereu

Un vis astral de lumi desarte.

Si ratacind prin Univers

Te vei intoarce iar in constiinta mea

Caci pe un cer atat de rece, de divers,

Un mesager oprit din mers

Pe cerul meu

Ai fost o stea.

Anotimp intarziat

Posted in Proza with tags , , , on 14/03/2010 by Ellie

O primavara intarziata se tara incet prin iarba uscata si arsa, ramasa din toamna trecuta. Aceeasi primavara intarziata, neputincioasa si slaba, batea sfioasa in geamurile inghetate, ca s-o primim in case si in suflete.

Dar nu i-a deschis nimeni.

Si atunci, de ciuda, a nins !! A plans ! Si cerul s-a umplut de nori, murind seninul pentru totdeauna, iar ghioceii au inghetat unul cate unul.

De acum, privighetoarea poate sa mai astepte mult si bine sa infloreasca liliacul si sa-i cante doine iar, caci de -acum, florile primaverii nu se vor mai trezi. Iar primadona va bate din aripi si isi va lua zborul spre Soare, sa-l implore sa invieze primavara…Dar, iata, s-a transformat si ea in gheata, mica jucarie de cristal agatata de infinitatea albastra a Majestatii Sale Cerul.

Si a continuat sa ninga de am crezut ca ne va inghiti pe toti zapada si ne va ingropa in primavara, ca pe niste statui de chihlimbar aduse ofrande zeilor adormiti de prea multa beatitudine. Poate ca unii asteptau din nou Craciunul sa le aducadin nou bucurie , dar n-a mai venit nici el.  Frigul se lasa tot mai greu peste peste primele narcise, care, mai indraznete fiind, si-au desfacut corola de minuni in fata unei lumini solare indepartate si straine. Si toate au amortit. Intru hibernare sau adormire in moarte, nici nu mai stiu ce fel de somn fara vise a cuprins firea, fara tagada si fara putinta de intoarcere din drum.

Asa a fost. Asa a fost acel anotimp intarziat printre clipe. Atunci, cand a nins in primavara mea.